Mimul

Desenezi în vânt inimi ,cu degete mincinoase
Şi-n muţenia ta, păleşte surd adevărul,
Pe care ai uitat până şi tu că îl deţii,
Şi-ţi prezinţi curtenitor feţe misterioase,
Aşteptând să mă prinzi rostindu-mi monologul,
Că să te hrăneşti din durerea lui apoi.

Moartă pentru a câştiga iubirea ta,
Visând să adorm sub privirea ta,
Vânzătoare de cuvinte pentru tăcere,
Doar ca să-ţi dăruiesc linişte şi plăcere,
Am transformat zâmbete în lacrimi grele
Pentru că te simţeai bărbat în tristeţea lor.

Acum, desenez inimi, cu degete mincinoase
Pe care le înghit în silă apoi,
Ca nu care cumva să creadă cineva în ele .
Şi-n muţenia de cuvinte stinse,
Numai ochii mă cheamă înapoi,
Pregătiţi de cenuşă sufletu-mi să-mi spele.