Bun Rămas

Mă cunosc, îţi vorbesc despre mine,
Pentru a nu pierde şi un ultim vis.
Nu mă lăsa să văd şi în tine,
Infernul ce mi l-am interzis.

Nu mă certa ,pentru că vreau să visez,
Incercand să descopăr frumuseţea lucrurilor pierdute,
De ce te întristezi când în suflet îmi pictez,
Puritatea necunoscută a iubirii absolute?

Nu vrei să ştii ce înseamnă,
Lacrimile ce-mi cad pe obraz?
Nu ai băgat de seamă,
Că sunt un început de bun rămas?

Rămâi surd când încerc să-ţi spun
Şi îmi ironizezi rana din suflet,
Oare ştii că mereu mai pun,
Un semn peste al nostru zâmbet?

Ai fost oare o nălucă închipuită,
De nu te recunosc nicium?
Sau ai jucat un rol de ispită,
Rol ce l-ai uitat acum.

Ce ai fost, sau ce vei fi,
Doar tu mai visezi nopţile,
Pentru mine oricum vei muri
Şi-ţi voi închide porţile

În pagini albe de cearceaf,
Prin culorile iubirii,
O poveste am însemnat,
În cartea nemuririi.

Adevăr vrei?

Vrei să aflii adevărul şi îl cauţi,
Până când, o să ţi-l spun,
Şi îl vei găsi prea crunt,
Nevrând nicicum să-l asculţi.

Ai trăi o veşnicie în minciună,
Din iluzii ţi-ai face o cunună,
Şi ai iubi cu disperare o nălucă,
Ce-n vis cu tine se aruncă.

Dacă mi-ai cere să mărturisesc,
Ţi-aş spune:Nu,nu te iubesc!
Un adevăr eliberator pentru mine,
Dar pură otravă pentru sufletul din tine.

Te-ai ascunde , să nu mă auzi,
Te-ai ruga , să fii printre cei surzi,
Numai să ocoleşti acest adevăr,
Ce ameninţă , devastator.

Şi atunci, de ce mai ceri?
De ce mai cauţi un răspuns,
Pe care-l vrei pe veci ascuns?
Si tot ce visezi este sa speri?

De-aş muri

Ce-aş mai gusta din cupa salvatoare a morţii,
Veninul din ea , mi-ar unge sufletul îndurerat ,
Cicatrizându-mi rapid rănile sorţii,
Ce-n ultimul timp, groaznic m-au mai usturat

Ce-aş vrea să-mi adoarmă inima,
Un somn lung şi liniştit s-o cuprindă
De mă voi trezi,aş vrea să se trezească ultima
Şi de-ar putea, de trupu-mi să se desprindă.

Ce-aş mai număra secundele ce trec ,
Şi astfel , mintea, ar uita să-şi amintească
Că-n timpul ce eu numărând îl petrec,
Lumea a început sa mă părăsească ...

De-aş găsi drumul spre uitare ...
Singură aş pleca în căutarea ei
Şi aş accepta cu nepăsare ,
Leacul şi dulcea , binecuvântare a ei

De-aş muri , aş muri cu un zâmbet triumfător
Căci ştiu că-n urmă n-aş fi lăsat,
Decât oameni falşi şi un inutil dor,
Un suflet de tristeţe încărcat

De-aş muri,în acelaşi vechi şi deprimant decor,
În care ani, am încercat atâtea suferinţe...
Aş înţelege că am fost doar un fotograf amator,
Ce-ncerca să surprindă ale vieţii neputinţe...

Explicatie

Explicaţia cuvântului " a trăi",

Cu răbdare,judecând,în final o vom găsi.
Să nu pleci urechea la ce ei spun
Caută să alegi din tot ce e mai bun
Nu-ţi ucide cu răutate speranţa
Nu alerga după adevăr pustiindu-ţi viaţa
Nu căuta să cunoşti ce-i interzis , realitatea
Să nu plângi chemând la tine singurătatea.

Când albit vei fii de vreme,
Când de moarte nu te vei teme,
Când existenţa îţi este o amintire,
Ducând dorul la o tânără privire,
Când obosit,în patul odihnitor de acasă
Vei contempla la o părticică din lumea rămasă
Atunci cu siguranţă vei gândi
Explicaţia cuvântului " a trăi".

Nu voi mai plânge după ei,
Embrioane umile ale sorţii,
Nu voi mai sacrifica fărâma bucuriei,
Pentru a mă gândi la apele morţii.
Aşa se chinuia o fată nefericită,
Ce credea că nu este iubită,
Cerşim sentimentul de care nu ne putem lipsi,
Cu răbdare,judecând,în final îl vom găsi.

Nefericiţi ca tine mulţi vei întâlni,
Orbiţi de ură,de venini plini,
Vor încerca să te atragă în jocul lor murdar,
Vei vedea cum ca lupii la hrana minţii tale sar
Te vor ademeni cu prietenie,
Căci duşmani n-au cum să-ţi fie ,
Să-i ignori,pierduţi vor renunţa oricum,
Să nu pleci urechea la ce ei spun.

Viaţa te va pune să alegi,
Respectând ale ei legi,
Un drum de la care nu trebuie să te abaţi,
Cu care,poate ,au fost şi alţii încercaţi.
Pe timp de noapte şi de zi,
A ta gândire te va călăuzi,
Când gândurile la răscruce se adun'
Caută să alegi din tot ce e mai bun.

Suferă ,numai aşa ai putea să simţi fericirea
Căci vine doar ca să-ţi aline puţin durerea,
De crezi că viaţa ţi-e o închisoare goală,
Caută să ţi-o aşterni pe o coală
Contemplând apoi,la ce ai scris,vei înţelege că exişti
Şi atunci vei deschide ochii,vei prinde putere să rişti
La toate acestea , morala şi povaţa:
Nu-ţi ucide cu răutate speranţa.

Tu porţi o mască,eu alta,schimbându-le mereu,
Ajungem să nu mai ştim tu cine eşti sau cine sunt eu,
Şi vei încerca în zadar să dai la o parte,
Zidul de minciuni ce ne desparte.
Nici noi nu ştim ce realitate trăim,
Când mereu de falsitatea lumii ne lovim,
Chiar dacă minciuna nu te poate înălţa,
Nu alerga după adevăr pustiindu-ţi viaţa.

Odată,de munţi înalţi şi ape întovărăşit,
Un bătrân sihastru,toată viaţa a chibzuit,
Vorbea cu natura,o înţelegea,
Dar era străin de lumea sa.
Dintr-odată s-a simţit singur,lumea lui era prea rece
Şi a plâns după neştiinţa unui om, a vrut să plece
Însă timpul său,nerăbdător spre sfârşit înclina
Nu căuta să cunoşti ce-i interzis,realitatea.

De vei deschide porţi interzise,
Ce trebuia să rămână pe veci închise,
Să te ridici din pământul ce te înghite,
Să fugi de acele colţuri ale minţii de mult părăsite
Îngropând cu gândul seminţele trecutului,
Vei culege mai târziu roadele începutului,
Şi când te va cuprinde în braţele ei răutatea,
Să nu plângi chemând la tine singurătatea.

Să nu plângi chemând la tine singurătatea.
Nu căuta să cunoşti ce-i interzis,realitatea
Nu alerga după adevăr pustiindu-ţi viaţa
Nu-ţi ucide cu răutate speranţa
Caută să alegi din tot ce e mai bun
Să nu pleci urechea la ce ei spun
Cu răbdare judecând,o vom găsi
Explicaţia cuvântului ,, a trăi "

Tu vei pleca

Nu te jura cu vorbe că mă iubeşti,
Minciuni,ale căror rădăcini le ştiu prea bine
În zadar,misterios tu mă priveşti,
În curând,plictisit,vei fugi şi tu de mine.

Nu-mi crea amintiri,clipe amăgitoare,
În care să mă scufund când tu nu mai eşti
Nu vreau să cred în umbra ta protectoare,
În curând , vei ajunge să mă ocoleşti.

Nu căuta să-mi cunoşti sufletul întunecat,
Să aflii de ce ochii-mi sunt atât de trişti
Mă voi simţi precum un prizonier eliberat,
Tu vei pleca,predându-mă tacutelor nelinişti

Nu-mi cere apoi să-ţi dăruiesc,
Enigmatica iubire în bulgări de fericire,
Obosit de spiritul meu actoricesc .
Mă vei dizolva barbar în nimicnicire

Trifoi

Frunză verde de trifoi,

În trecut , la gât am pus,
Să chem norocul la noi,
Dar lumina n-a adus .

Frunză verde de trifoi,
Poţi tu oare să aduni,
Gânduri negre de puroi,
Transformându-le în minuni ?

Frunză verde de trifoi,
Te-am rugat, cu iubire să cununi,
Suflete ce agonizează-n ploi ,
Salvându-le de la îngropăciuni

Frunză verde de trifoi,
Poţi tu oare să-i înveţi,
Să se spele de noroi,
Şi să vadă prin pereţi?

Frunză veche de trifoi,
Nici măcar tu , nu ştii să-nclini,
Cumpăna timpului ce rugini,
Amintindu-ne de noi .

Iluzii

Poate prea lungă a fost aşteptarea,
Plângând şi cerşind mângâierea ta,
Poate prea devreme a fost întâlnirea,
Şi m-am dăruit îmbrăţişând inima ta .

Şi totuşi, nici tu nu eşti,
Nici inima mea ,ce a fost odată,
Şi tu îmi spui poveşti,
Ce visătoare le cred , îndată.

Ţi-am spus cât am plâns,
Şi ce dor nebun mi-a fost...
Tu în braţe m-ai strâns,
Si m-ai inaltat la adapost .

M-ai sărutat adânc,
Şi mi-ai căutat privirea,
Mi-ai şoptit un cuvânt,
Ce anunţa, iubirea...

Şi tu ai fost tot un vis de-al meu ,
Şi l-am dorit mai mult ca orişicine,
Şi când s-a stins, un gust amar şi greu,
Mi-a amintit de singurătatea din mine.

Mai frig ca niciodată

Trezită,când încă nici soarele n-a apărut,

Privesc pereţii-n gol şi gândul mi-l ascult
. Şi e mai frig ca niciodată
Aşteptând să fiu eliberată.

Şi limba mi se-ncurca-n gură,
Gândul vorba lungă-mi fură,
Şi e mai frig ca niciodată,
Când la tăcere sunt condamnată.

Şi cad în trecut, cerşindu-i liniştea,
La el mă cheamă să-mi ascult povestea .
Şi e mai frig ca niciodată,
Retrăind o viaţă uitată.

Ochii-mi caută motive,
Pe ale vieţii stative,
Şi e mai frig ca niciodată
Când mă pierd, resemnată.

Teama

De ce tremuri tu, ca frunza-n vântul rece,
Şi cazi uscată cu rugăciunea-n buze ?
De ce te temi tu, ca animalul de vânătoare,
Ştiind că odată prins, scăpare n-are ?
De ce obrajii tăi sunt umezi, ca bătuţi de ploaie,
Şi-ţi ştergi lacrimile ce curg şiroaie ,şiroaie ?
De ce gura ta a amuţit la un gând rău,
Şi limba ţi-e innecata în veninul său ?
De ce nu poţi iubi ziua ce trece,
Şi o trăieşti în amintirea din trecut ?
De ce nu îţi laşi temerile să plece,
Să ai şansa la un nou început ?

Nu-mi pasa !

Ce-mi pasă mie dacă minciuna de azi,
Va ucide gramul de fericire de maine?
Ce-mi pasă mie când lovit de soartă cazi,
Şi ani întregi zaci în cetăţi de ruine.

Ce-mi pasă că mă ucideţi cu vorbe ascunse...
Şi veninul lor vă prinde din urmă,
Ce-mi pasă de amintirile de gând aduse...
Când uitarea, durerea mi-o curmă

Ce-mi pasă mie dacă mâine mai respir,
Acest aer , care deşi-mi dă viaţă , mă sufocă..
Ce-mi pasă mie dacă visul la care aspir,
Nu se poate înălţa,în lumea asta mediocră...

Ce-mi pasă mie, de mine,
Dacă nu ştiu cine sunt, ce vreau ?
Ce-mi pasă mie de tine ,
Dacă iubire înapoi nu pot să iau...

Ce-mi pasă mie dacă frica mi-ar îngropa,
Şansa de a cuceri libertarea de-a mă exprima...
Ce-mi pasă mie că reuşiţi a vă astupa,
Cu minciuni şi ură, inima...

Ce-mi pasă mie ,să ştiu că trăiesc ,
Când azi , mai puţin ca ieri zâmbesc...
Ce-mi pasă mie , să-nvat să iubesc,
Când în final tot singură sfarsesc?

Ce-mi pasă mie, dacă atunci când soarele-mi va apune,
Voi pleca mulţumită rostind în gând o rugăciune...
Ce-mi pasă mie , dacă la mormânt flori îmi vor pune,
Dacă pe mine va apăsa greu, pământul negru tăciune...

Drumul

S-au închis,fără să ştiu cum sau de ce,
Lăsându-mă în bătaia vântului rece,
Ploaia îmi biciuieste chipul trist şi abătut,
De lacrimi,în taină,de-atâtea ori străbătut.

Încet,uşor,la ureche vantu-mi şopteşte,
Să plec cu el ,să uit de tristeţe şi dor
Şi-mi promite că noul drum ,cu uitare răsplăteşte
Pe toţi ce în urmă, să privească nu mai vor .

Dar cunosc acest drum,l-am străbătut de-atâtea ori
Pe-aici ,mi-am pierdut încrederea în oameni,
Aici am aflat că singur te naşti şi singur mori,
Şi în viaţă aduni numai ce semeni.

M-am întors,de unde am plecat
Dar cu inima mai îndoită şi mai tristă
Despre mine, răspunsuri am căutat,
Însă pentru adevăr n-am fost pregătită .

S-au deschis , fără să ştiu cum sau de ce,
Lăsându-mă în bătaia vântului rece,
M-am resemnat şi-am păşit înăuntrul lor
Acceptându-mi condiţia de simplu trecător ...