Dezamăgită de flori ,de mirosul lor ,
Ce nu a reuşit să alunge duhoarea tristeţii,
Dezamăgită de soare,de căldura lui,
Când nu a putut inima să-ţi dezghete…
Dezamăgită de vânt, de adierea lui,
Că nu a luat cu el cuvintele de adio,
Dezamăgită de timp, de viteza lui,
Că nu a rămas să ne astepte …
Dezamăgită de mare , de prietenia ei,
Că nu ne-a amintit ce fericiţi eram,
Dezamăgită de munte , de culmile lui,
Că nu a reuşit la cer să ne inalte …
Dezamăgită de noapte, de liniştea ei,
Că ascundea gânduri negre ,nerostite,
Dezamăgită de ochii tăi ,de lumina lor,
Că m-au făcut să văd vise neimplinite…
Dezamăgită de tine, de iubirea ta,
Ce nu a vrut în continuare să lupte,
Dezamăgită de mine, de inima mea,
Ce încă o data nu a ştiut să asculte…
<< LA SCHIMB>> - GHEORGHE APETROAE SIBIU
RăspundețiȘtergereDin volumul « FULGERÂND TĂCEREA »
E-o zbatere a cerului..roi de lumini din lung descântec,
iar tu, în lungă toamnă, ca mucenicii, pe vetre de mulţime,
le spânzuri lor trăirile - iertările- n copacul pomenirii !…
Eşti gândului ceresc sămânţă- de când răsări pe al lor rug
în pale de lumină din fraze –n anatas,din fluvii de surâs
sorbi spaima lor - dulceaţa ruginie din potirul frunzei !…
Şiroi de lacrimi, le înlănţui elitre de astâmpăr în închipuire…
Ele-ţi dau nelinişti, cu-vântul colţuros pe umerii de Sfinx,
tu le oferi în schimb smaraldul mării, cerul adamit…
Apari stibinic Totului, un fulger pe crestele-n crisoberil,
s-ajungi la ele, fără ale şti, te-ndrepţi o rază –n eritrin
de milă şi ispite, urci stânca sură în plutire şi-n cădere
cu luviile din plămada ta în cerul lor creşti rodosite stele,
înflacărând xilinic umbrele din jur seduse de sublim :
răsfăţul lor - corole ce ascund viclean plăcerile-ţi din chin…
Jurându-ţi, ştii că mint cum nimfele-ntr-un cor de harfe…
Şi -atunci îţi de suflet clipele ciobite, sărutarile din urmă,
tu le colorezi trezia, sângerându-ţi zâmbet, durerile pe brumă…
Li-i chipul scris în jasp şi-n travertin şi lutul li-i încins
de razele-n apus, purtând credinţei pure aură-n destin…
dorinţa lor o porţi şi, pogorând în ele-nmiresmezi cu dor -
noi înfloririle în duh…miresmele-ţi le porţi în somn,
smerenii în lazure roze îţi scuturi grav anterele în vise,
cu vrerile ascunse–n cântec guşti harul din tăria lor,
sporind lumina în treziri apusul, fulgerând pe câmpuri!...
Ele-ţi dau în negru lumunări, tăceri, ingeri de lut,cer gri,
tu mângâi frunzei, aura şi sorbi zăpezii roua de pe crini…
şi prinzi curaj când lângă tine sporesc vocile dulci
din hiacintul har, narcise în nădejdile de nou balsam…
Invrednicindu-te pe drumul razei calde , părăsit te pierzi…
Descolăceşti luminile -n cărări…pe gura cerului te verşi,
primind îmbrăţişări de ramuri şi atunci, grăindu-le ales
se caţără de tine spinii amorul mincinos – recele rest …
Dar tu, în toată grija lor le nărui , prin tăcere, chinul !…
Ele-ţi dau norii, luminile reci, ceaţă pe ceas, venin uitării,
tu le oferi ne-uitării, ochii- iubirea de libertate a mării …
În patul lor pustiu, imaculat se lăfăieşte- n umbre praful,
cum liniştea în sălciile cu pletele în tânguire, plânsul
cu hohot- seva lor, le ascultă cerul creşterea în trupul firii,
le lăcrimează frica de- a iubi luminile de-abis şi-i vina ta
când cresc din îngeri, heruvimi, din dimineaţă, strălucire…
Li se înclină –n rugă adevărul, glas înălţând şi sfânt grăind
stele-nflorind duhul corolei criste ne-atinse cu împătimire !…
Ele-ţi dau zvon de ne-linişti, ciobite clipe şi asfinţitul,
tu le oferi desmin anotimpul sângelui în pleoapa răsăritului …
Din sufletul angelic în adânc, demn de-nălţare, la schimb,
ele-şi izvorăsc cu-vintele sfinţite într-un sirenic glas-divin !..