Pășesc plictisită , pe frânghia subțire
despărțind visul unei iubiri totale,
de libertatea de a fi Eu ...
mă strig , mă trezesc , mă simt
Vibrez deasupra conștiintei colective ,
însă mai jos de puterea adevărului divin...
privesc , ascult , înțeleg...
Și tu?unde ești?...pe ce parte a agoniei te găsesc?
oare ai fugit demult sau mă aștepți să te iubesc?
Nu știu.....nu știu...
încotro să urlu a fericire lovind mânia-n piept?
Nu vreau decât emoția unei îmbrățișări calde
șoptindu-mi că te iubești ,că te-ai iertat ...
Până atunci....atârn de frânghia subțire
sperând că-n întuneric .... te-ai salvat .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu