Când liniștea
ucigătoare,
Seamănă înăuntrul meu
furtună,
Simt
cum încet mintea-mi moare,
Pentru
o dragoste nebună.
Cui
să-i dau stropul
acesta,
De
lacrimi și suferință?
Ce
se scurge din
inima asta,
Scăldată-n
umilință?
Vorbe
grele-mi macină conștiința,
Mutilându-mi
din iubire,
În zadar
caut dorința,
Să
mă facă să
cred în tine.
Pe ai
cui ochi să
cred,
Când toți
îi țin închiși?
Și
obrazul le e
umed,
De lacrimi amare stinși?
De-mi
pun inima s-aleagă,
Mă
omoară-ncet , încet,
Și mă
văd în ceața
neagră
Căutând
un palid zâmbet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu