De ce trebuie să căutăm printre amintiri,
Pentru a ne putea
iubi în continuare?
Încerci să-mi
ascunzi, dar citesc în priviri,
Că ceva în noi,
încet, încet, moare.
Nu mai simți
căldura sufletului meu,
Sărutul ascunde în
răceala lui uitarea,
Să mă îmbrățișezi
îți este greu,
Când între noi s-a
născut scindarea.
Odată, despre
inima mea ți-am vorbit,
Și ți-am spus că
de frică am interzis-o lumii,
Nu m-ai ascultat,
încrezător mi-ai zâmbit,
Și mi-ai furat-o
în numele iubirii.
Acum ai uitat de
ea, cu tot ce a însemnat pentru tine,
M-ai lăsat să o
închid în urma ta cu tristețe,
Să o ascund în
temnița rece ce în umbră o ține,
Și pe ai ei pereți îmi desenează noi povețe.
Nu te mai gândi
dacă o vrei înapoi,
Când tot ce te
leagă de ea e trecutul,
E mult prea greu
să spargi zidul dintre noi,
Pentru a scormoni
printre ruine, începutul.
Ce plăcere găsești
în a cârmui o epavă,
Distrusă de vânt
și de ploi?
Menirea ei este să
rămână sclavă,
A iubirii și amintirilor
în doi....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu