Un fir din ghemul de lumină,
Arde zvâcnind viu la orizont,
Anunță valul ce are să vină,
Spulberând întru schimbare tot.
O ceață deasă le-ntuneca privirea,
Acoperindu-le conștiința, furându-le lumina,
Sortiți să-și descopere menirea,
Se prind în lanțuri recunoscându-și vina.
Căzuți în cercul timpului ce nu iartă,
Prezența într-un trecut sau viitor incert,
Robotesc social cu o conștiință de sine moartă,
Târând prin iluzii, un trup încă inert.
Nevăzători și surzi s-au întrupat,
Tratând cu ignoranță minunea vieții,
Cu uitare, calea spre Sursă au astupat,
Și să-au limitat doar la a-i simți pereții.
Și vechea lume le este acum străină,
Trăiește ascunsă-n inima lor precum o poveste,
Au izolat tot, când au vrut din nou să vină,
Să se dezintegreze în fantezia unei vieți terestre.
Dezgoliți de minciună, încep să se trezească,
Asudând după un răspuns,
Ce cu adevăr să le încălzească,
Sufletul bătrân și ascuns.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu