Mimul

Desenezi în vânt inimi ,cu degete mincinoase
Şi-n muţenia ta, păleşte surd adevărul,
Pe care ai uitat până şi tu că îl deţii,
Şi-ţi prezinţi curtenitor feţe misterioase,
Aşteptând să mă prinzi rostindu-mi monologul,
Că să te hrăneşti din durerea lui apoi.

Moartă pentru a câştiga iubirea ta,
Visând să adorm sub privirea ta,
Vânzătoare de cuvinte pentru tăcere,
Doar ca să-ţi dăruiesc linişte şi plăcere,
Am transformat zâmbete în lacrimi grele
Pentru că te simţeai bărbat în tristeţea lor.

Acum, desenez inimi, cu degete mincinoase
Pe care le înghit în silă apoi,
Ca nu care cumva să creadă cineva în ele .
Şi-n muţenia de cuvinte stinse,
Numai ochii mă cheamă înapoi,
Pregătiţi de cenuşă sufletu-mi să-mi spele.

Îndemn

Să sorbim roua din lac sărat, de lacrimi,
Amintindu-ne că încă nu ne-am uitat ,
Să îmbrăţişăm stâncile din adâncimi,
Împărtăşindu-le secrete ce-n taină le-am păstrat,
Să-i cântăm privighetoarei doine de dor,
Căutând drumul înapoi spre noi,
Să prindem secundele fericirii din zbor,
Înghiţindu-le pe nerăsuflate în doi,
Să murim măcar o dată , pentru a putea trăi,
Alegând să privim tot înainte,
Să ascultăm liniştea gândurilor ce nu pot grăi,
Ascunzându-ne de false cuvinte,
Să ne rugăm la icoana noastră pentru mântuire,
Realizând că salvarea e în primul rând în noi,

Să închidem ochii pentru a arunca o privire,
Spre sufletul ce-l chemăm neîncetat înapoi.

Să învăţam serios, să ne jucăm ,
Conştientizând că încă mai putem zâmbi ,
Să păcălim timpul, să-l expandam,
Sperând că tineri , mereu vom fi .

Confesiuni

Inima imi naste la fiecare apus de soare,
tulpini de pelin,
Le sorb insetata seva amara,
agatandu-ma de destin.
Sadica si nesatula strig:Mai vreau iubire,
otravindu-ma din nou
Si desi ragai de atata tristete din mine,
o culeg la rasarit mereu .

Imi e mai usor sa nu vad,sa ma reneg,
ascunzandu-ma de viata,
Astefel pot sa te pictez in culori, diferit,
in fiecare dimineata .
Daca nu te inventam, nu stiam ,
sa ma iubesc,
Daca nu ma minteam si nu visam,
uitam sa traiesc.

Distanţă

Ţi-ai pus la mâini cătuşe ,
Să nu mă îmbrăţişezi
Şi la gură , lacăt
Ca nu care cumva să mă chemi
Înapoi...
Ţi-ai închis pleoapele,
Ca să întemniţezi în ele, pe veci
Amintirea iubirii noastre
Prăfuită oricum ,de atâta indiferentă...
Ţi-ai astupat urechile să nu auzi,
Disperarea cu care te strig nopţile
Şi te rog să nu uiţi drumul spre
Noi doi...
Calci atât de uşor pământul ud,
Ce a înghiţit ploaia lacrimilor mele,
Nu vrei să laşi pe el , urme
Care să te ghideze când îţi va fi dor
La mine...
Nu privi înapoi , iubitul meu
Nu vreau să mă vezi zăcând în durere,
Poate ai fugi atunci cu mai multă sete
Spre necunoscut...
Încă vreau să-ţi sorb imaginea,
Chiar şi aşa , o umbră ascunsă în tăcere
Astfel, măcar ştiu că mai ai până să mă părăseşti
De tot...
Ştii că am uitat să mai fiu eu
De când respir şi simt ca tine
Aşa că , părăseşte-mă încet
Ca să învăţ ,din nou , să fiu
Ca mine...

Bun Rămas

Mă cunosc, îţi vorbesc despre mine,
Pentru a nu pierde şi un ultim vis.
Nu mă lăsa să văd şi în tine,
Infernul ce mi l-am interzis.

Nu mă certa ,pentru că vreau să visez,
Incercand să descopăr frumuseţea lucrurilor pierdute,
De ce te întristezi când în suflet îmi pictez,
Puritatea necunoscută a iubirii absolute?

Nu vrei să ştii ce înseamnă,
Lacrimile ce-mi cad pe obraz?
Nu ai băgat de seamă,
Că sunt un început de bun rămas?

Rămâi surd când încerc să-ţi spun
Şi îmi ironizezi rana din suflet,
Oare ştii că mereu mai pun,
Un semn peste al nostru zâmbet?

Ai fost oare o nălucă închipuită,
De nu te recunosc nicium?
Sau ai jucat un rol de ispită,
Rol ce l-ai uitat acum.

Ce ai fost, sau ce vei fi,
Doar tu mai visezi nopţile,
Pentru mine oricum vei muri
Şi-ţi voi închide porţile

În pagini albe de cearceaf,
Prin culorile iubirii,
O poveste am însemnat,
În cartea nemuririi.

Adevăr vrei?

Vrei să aflii adevărul şi îl cauţi,
Până când, o să ţi-l spun,
Şi îl vei găsi prea crunt,
Nevrând nicicum să-l asculţi.

Ai trăi o veşnicie în minciună,
Din iluzii ţi-ai face o cunună,
Şi ai iubi cu disperare o nălucă,
Ce-n vis cu tine se aruncă.

Dacă mi-ai cere să mărturisesc,
Ţi-aş spune:Nu,nu te iubesc!
Un adevăr eliberator pentru mine,
Dar pură otravă pentru sufletul din tine.

Te-ai ascunde , să nu mă auzi,
Te-ai ruga , să fii printre cei surzi,
Numai să ocoleşti acest adevăr,
Ce ameninţă , devastator.

Şi atunci, de ce mai ceri?
De ce mai cauţi un răspuns,
Pe care-l vrei pe veci ascuns?
Si tot ce visezi este sa speri?

De-aş muri

Ce-aş mai gusta din cupa salvatoare a morţii,
Veninul din ea , mi-ar unge sufletul îndurerat ,
Cicatrizându-mi rapid rănile sorţii,
Ce-n ultimul timp, groaznic m-au mai usturat

Ce-aş vrea să-mi adoarmă inima,
Un somn lung şi liniştit s-o cuprindă
De mă voi trezi,aş vrea să se trezească ultima
Şi de-ar putea, de trupu-mi să se desprindă.

Ce-aş mai număra secundele ce trec ,
Şi astfel , mintea, ar uita să-şi amintească
Că-n timpul ce eu numărând îl petrec,
Lumea a început sa mă părăsească ...

De-aş găsi drumul spre uitare ...
Singură aş pleca în căutarea ei
Şi aş accepta cu nepăsare ,
Leacul şi dulcea , binecuvântare a ei

De-aş muri , aş muri cu un zâmbet triumfător
Căci ştiu că-n urmă n-aş fi lăsat,
Decât oameni falşi şi un inutil dor,
Un suflet de tristeţe încărcat

De-aş muri,în acelaşi vechi şi deprimant decor,
În care ani, am încercat atâtea suferinţe...
Aş înţelege că am fost doar un fotograf amator,
Ce-ncerca să surprindă ale vieţii neputinţe...